Accident grav pe partia de schi din Sararie

0.0 / 5 ( 0 voturi )

445 vizualizari
Distribuie

Un tanar in varsta de 19 ani a fost grav accidentat ieri pe partia de schi din Sararie. Acesta a fost lovit de o sanie, care cobora cu viteza, si trantit la pamant. Baiatul si-a pierdut cunostinta pe loc, fapt pentru care prietenii acestuia au apelat 112, solicitand ajutor. La baza partiei, pe strada C.A. Rosetti, s-a prezentat un echipaj SMURD si unul al Jandarmeriei. Cadrele medicale i-au acordat tanarului primul ajutor, iar dupa cateva minute acesta si-a revenit, acuzand dureri in zona capului. Jandarmii au luat declaratii martorilor, dar niciunul dintre acestia nu a putut sa identifice pe cel care l-a izbit cu sania. In cele din urma, tanarul a fost condus la spital pentru investigatii medicale amanuntite.

"Tanarul a ajuns la noi constient, pare a nu fi ceva grav. Are un traumatism cranio-cerebral si din primele investigatii, se pare ca nu va fi nevoie de interventie chirurgicala. Oricum, acesta va fi transferat la Spitalul de Neurochirurgie",  a declarat medicul Diana Cimpoiesu, coordonator SMURD Iasi.
Ieri seara, partia de schi de pe Sararie era foarte aglomerata de zeci de grupuri de persoane cu sanii sau cu saci de plastic. De aceea, schiorii paraseau dezamagiti partia, constientizand pericolul producerii unor accidente.

Comentarii