Aeroportul Iasi blocat de ceata de la Timisoara

4.0 / 5 ( 1 voturi )

680 vizualizari
Distribuie

Ceata care s-a abatut asupra mai multor orase din tara a tintuit la sol si doua aeronave pe Aeroportul International Iasi. Cursele Iasi - Bucuresti si Iasi - Timisoara nu au putut decola la ora stabilita initial din cauza cetii care s-a lasat atat asupra Capitalei, cat si asupra Timisoarei. Cursele au plecat in cele din urma, dar fiecare a avut o intarziere de cateva ore bune. Astfel, cursa Iasi - Bucuresti, apartinand companiei Tarom, care urma sa plece de pe Aeroportul Iasi la ora 6.00, a decolat la ora 9.00. La bordul aeronavei se aflau 40 de pasageri, acestia petrecand ore bune in interiorul avionului. Pe de alta parte, si cursa Iasi -Timisoara, apartinand companiei Carpatair, care urma sa decoleze la ora 6.50, a fost amanata din cauza cetii de pe Aeroportul Timisoara, avionul decoland de la Iasi abia la ora 10.35. Echipele de filmare "Buna Ziua Iasi" s-au izbit de opacitatea conducerii Aeroportului International Iasi, reporterii fiind opriti sa discute cu pasagerii care erau prizonieri in aerogara.

Comentarii