Copii tinuti in lanturi si infometati
Politia pakistaneza a eliberat aproximativ 60 de elevi ai unui seminar islamic din Karachi, dintre care unii fusesera tinuti in lanturi intr-o pivnita, infometati si fortati sa se alature talibanilor, au declarat marti oficiali pakistanezi. Impresionantele imagini au fost postate pe youtube.com. Imaginile transmise de televiziuni aratau baieti si barbati cu lanturi la picioare. "Ne-au antrenat pentru jihad", a declarat unul dintre elevii eliberati. "Ne-au avertizat ca daca vom incerca sa fugim, vom fi grav pedepsiti". Cel putin doi membri ai scolii coranice (madrasa) Zakarya au fost arestati, desi liderul seminarului din Karachi ar fi scapat. Ministrul de Interne a demarat o ancheta. "Acesti tineri au fost pusi in lanturi", a declarat ministrul de Interne Rehman Malik, adaugand ca "au fost indoctrinati".






