Rumburakii care au spart PD-L la Iasi

0.0 / 5 ( 0 voturi )

461 vizualizari
Distribuie

Disputele interne din PD-L Iasi si-au consumat ieri un nou episod @ Liderii interimari ai filialei au tinut sa arate de ce deputatul Petru Movila nu a fost validat in fruntea organizatiei, fara a explica si cine este vinovat de fraudarea alegerilor @ Aparent, o persoana a modificat listele cu delegatii de la municipiu pentru conferinta de alegeri, acesta fiind motivul pentru ca Movila a fost invalidat @ Pe de alta parte, deputatul Petru Movila a sustinut ca va renunta la functia de secretar general daca lucrurile nu se vor indrepta in interiorul organizatiei 

 

Noua conducere instalata la timona organizatiei PD-L Iasi si-a mai dat o data in petec. Liderii acesteia, in frunte cu senatorul Dumitru Oprea, presedintele interimar al filialei, au sustinut, la unison, ca lucrurile din interiorul formatiunii au inceput sa se aseze, in ciuda scandalului si a presiunilor exercitate de parlamentari asupra conducerii centrale a partidului. Dupa ce deputatul Petru Movila, cel care a castigat detasat alegerile interne, a fost invalidat de Biroul Permanent National, noua conducere a tinut sa arate motivul pentru care acesta a fost debarcat. Conform lui Oprea, o persoana a modificat listele cu delegatii de la municipiu pentru conferinta de alegeri, acesta fiind motivul pentru ca Movila a fost invalidat. Totusi, Oprea nu a dorit sa spuna si cine a modificat lista in cauza. Ba mai mult, senatorul a dat vina pe vrajitorul Rumburak, ca fiind cel vinovat de fraudarea alegerilor. "In urma analizei contestatiei depuse de organizatia municipala privind alegerile din Consiliul de Coordonare Judetean, situatia s-a schimbat. Sesizarea a fost admisa ca intemeiata. In materialul trimis se arata ca a fost schimbata lista cu delegati la presiunile unor persoane. Comisia de Etica nu a dat niciodata vreun raspuns si nu trebuie crezut ceea ce spune o singura persoana", a sustinut Dumitru Oprea. 

Mai mult, acesta a aratat ca filiala a crescut in sondaje si ca oricine poate fi desemnat drept candidat pentru Primaria Iasi. "Eu sunt unul dintre cei «n» care vor sa-si exprime candidatura la primarie. Eu am zis ca as vrea ca persoana sa candidez, dar nu sunt eu acela sa se bata cu pumnul in masa sa vrea", a adaugat presedintele interimar al filialei. 

Comentarii